Beneficiile escaladei în sală pentru copii

„Dacă doreşti să ai un copil inteligent, dotat, trebuie să-i dezvolţi forţa pe care inteligenţa i-o va cultiva, să-l faci sănătos şi robust pentru a-l face înţelept şi cu judecată … lasă-l să lucreze, obişnuieşte-l să activeze. Să ai grijă să se mişte mult. Să fie un om puternic trupeşte, în curând va deveni puternic şi intelectual” J.J. Rousseau

Copiii care își petrec mult timp în fața televizorului sau a jocurilor video pot să fie afectați major în dezvoltarea personală. Pediatrii consideră că aceste activități de petrecere a timpului liber nu sunt doar ineficiente în dezvoltarea congnitivă a copiilor ci pot avea consecințe nefaste cum ar fi deficitul de atenție, obezitatea, afectarea somnului, comportamentul agresiv sau lipsa socializării.
Datorită acestor riscuri, mulți părinți sunt în căutarea unor activități sportive care să ocupe timpul liber al copilului dar să fie și benefice în dezvoltarea acestuia.

O astfel de activitate, care în țările dezvoltate este tot mai apreciată și mai practicată, este escalada în sală pe suprafețe artificiale. Multe dintre mișcările din escaladă sunt intuitive și naturale, ceea ce-i face pe copii să se simtă în largul lor.
Primul avantaj al acestei activități este faptul că se poate practica în orice anotimp, indiferent de condițiile meteorologice. Prin varietatea traseelor, este o alternativă mai puțin monotonă decât exercițiile din sălile de fitness sau aerobic.

Promovând respectul pentru organismul propriu şi al altora, educaţia fizică şi sportul se constituie în forme de educaţie pentru sănătate. Omul este, în primul rând, o fiinţă biologică ale cărei componente structural-funcţionale sunt, în mod general şi specific, influenţate prin educaţie fizică şi sport. Funcţia de optimizare a potenţialului biologic reprezintă, de fapt, punctul de plecare al tuturor influenţelor exercitate asupra organismului uman.

O solicitare adecvată, din punct de vedere cantitativ şi calitativ, în educaţie fizică şi în antrenament sportiv, conduce la modificări morfologice şi funcţionale relevante, care permit o mai bună adaptare a individului la cerinţele vieţii cotidiene.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii promovează, prin programul „Viaţă activă” (1998), importanţa practicării sistematice a activităţilor fizice pentru sănătate, cu prioritate la copii şi tineri. Cercetările au arătat că exerciţiul fizic, practicat pe termen lung, îmbunătăţeşte sănătatea fizică şi mentală, având o contribuţie pozitivă la procesul de învăţare şi dezvoltare a personalităţii, la reducerea riscului apariţiei afecţiunilor fizice şi psihice asociate stilului de viaţă modern. În acest sens, se recomandă practicarea a cel puţin 30 de minute, zilnic, de activitate fizică, ce necesită efort moderat – pentru adulţi, şi 60 de minute -pentru copii.

Lipsa de activitate fizică conduce la excesul de greutate, favorizează apariţia obezităţii şi a unor afecţiuni cronice, precum bolile cardiovasculare şi diabetul, care afectează calitatea vieţii, pun în pericol viaţa persoanelor şi creează probleme economiei şi bugetului alocat sănătăţii (Cartea Albă privind Sportul, Comisia Comunităţilor Europene, 2007).

Escalada este un sport complet și, având în vedere că sunt solicitate majoritatea grupelor musculare în mod egal, corpul se dezvoltă intr-un mod armonios. Are un mare avantaj, de asemenea, dat fiind faptul că poate fi practicat de orice persoană indiferent de vârstă sau sex.
De asemenea, are un rol important în dezvoltarea echilibrului și a unei bune coordonări în mișcări. Este benefic pentru copii să înceapă de la o vârstă fragedă deoarece acest lucru dezvoltă abilitățile motorii fine.

Din punct de vedere fizic, escalada oferă o dezvoltare armonioasă, forță, rezistență, flexibilitate și coordonare în mișcări. Escalada este și o activitate de tip cardiovascular, fiind foarte bună pentru întărirea inimii.

Din punct de vedere psihic, escalada oferă mai multe avantaje, dezvoltând:
– curajul și încrederea în sine;
– viteza de reacție în luarea unor decizii;
– fair-play-ul, cooperarea și responsabilizarea.

În România unii părinți refuză să iși ducă copiii la escaladă din cauza eventualelor accidentări. Aceste temeri dovedesc faptul că mulți oameni au prea puține informații despre acest sport. La escaladă copiii învață și despre siguranță, astfel ei vor deveni mai responsabili. De asemenea, vor învăța să cântărească riscurile la care se supun în luarea unor decizii.
Un studiu făcut în Germania de o instituție de medicină sportivă, a concluzionat că la escalada sportivă riscurile de accidente sunt mai mici decât la badminton („Escalada în sală este mai sigură decât badmintonul”)

Această intrare a fost publicată în Articol . Pune legătura în semnele de carte.