Direcționează 20% din impozitul pe profit către sportivii de la Climb Again. Aceștia reprezintă România. Îi vei ajuta și pe ei dar, prin intermediul lor, vor fi și alți tineri interesați de activitățile sportive.
Ce poţi face tu?
Încheie un contract de sponsorizare şi astfel direcţionezi 20% (sau o parte din suma respectivă) din impozitul pe profit datorat statului. Codul Fiscal prevede direcţionarea a până în 20% din impozitul pe profit pe care il datorezi statului. Nu te costă nimic!
Extras cod fiscal
Cheltuielile cu sponsorizarea/mecenatul in cazul societatilor platitoare de impozit pe profit
Cheltuielile de sponsorizare și/sau mecenat și cheltuielile privind bursele private, acordate potrivit legii; contribuabilii care efectuează sponsorizări și/sau acte de mecenat, potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cei care acordă burse private, potrivit legii, scad sumele aferente din impozitul pe profit datorat la nivelul valorii minime dintre următoarele:
1. valoarea calculată prin aplicarea a 0,5% la cifra de afaceri;
2. valoarea reprezentând 20% din impozitul pe profit datorat.
...
Poți face un bine fără să te coste nimic!
Descarcă Contract de sponsorizare