9 octombrie 2017

Program „Well Being”

 

Oferă un cadou pentru copiii angajaților!

În acest moment, cele mai utilizate programe well-being de către companiile din România sunt cele care au ca scop final îmbunătățirea sănătății angajaților, a condiției fizice dar şi a celei mentale şi relaționale. Dar o atenție asupra copiilor angajaților va fi cu siguranță mai apreciată. O companie care se gândeşte şi la familiile lor devine mai mult decât un angajator plin doar de interese. Devine o a doua familie, un umăr puternic de susținere atunci când viața mai aduce şi surprize neplăcute şi un loc în care angajații revin nu doar ca la o simplă slujbă obigatorie pentru un trai decent ci un loc în care se pot afirma la cel mai înalt potențial uman.

“Hai să ne cățărăm împreună” este un program pentru copiii angajaților care, pe lângă beneficiile menționate mai sus, vine și în sprijinul promovării sportului.

Tibi îi invită pe copii la cățărat

Programul presupune un curs de escaladă pentru copiii angajaților. Cursul se desfășoară în sală, pe panouri de 3,5 m pentru copii dar și pe panourile de escaladă de 10 m. Copiii vor învăța să se cațere asistați de instructori profesioniști. Cursul durează 2 ore și se desfășoară la sala de escaladă Carpatic (Sema Parc – stația de metrou Petrache Poenaru). Un curs se poate desfășura cu minim 6 copii și maxim 30.

Costul cursului este de 50 lei pentru fiecare copil participant.

Tibi îi invită și pe cei mari la un astfel de curs de escaladă. Astfel, acest program poate fi aplicat și angajaților nu doar copiilor.

tibi@temerarul.ro

 

0771.224.532